• Cum să stabilesc o intenție? Ce trebuie să fac ca să am o intenție? Ce înseamnă intenția?
  • Cum pot afla dacă intențiile mele din trecut au fost bune sau nu?
  • La ce mă ajută să conștientizez ce intenții am și cum mă ajută această conștientizare să-mi îmbunătățesc și să-mi schimb viața?

Ce înseamnă intenție și cum o pot activa?
Care este diferența între speranță, dorință și intenție?

Speranța este o idee. De exemplu, „Sper să devin milionar”, „Sper să am o vilă pe malul mării”, este doar o idee care trece prin mintea omului, fără a fi asociată unui sentiment. Este doar o idee care vine și pleacă, este doar o speranță, și în foarte multe cazuri nu se realizează, fiindcă e doar o idee.

Ce este dorința?


Dorința este o stare, o nevoie fizică. De exemplu, cineva dorește să mănânce sau să bea. Simte foamea, simte setea, acest sentiment care este o nevoie fizică, după cum o să le definim. Această dorință fizică dispare odată ce este satisfăcută.
Omul căruia îi este foame are o dorință fizică, care îl face să acționeze și să mănânce. După aceea gata, dorința nu mai este.

Speranța este deci o stare mentală.
Dorința e o stare fizică.
Iar intenția este o idee asociată unui sentiment profund, din inimă, iar tot corpul se pregătește să te ajute să o realizezi.
Prin urmare, există o diferență între omul care speră să fie bogat și omul care intenționează să devină bogat.

La cel care speră i-a trecut doar o idee prin minte, se gândește că va deveni bogat, dar după ce aceasta îi dispare din minte s-a încheiat povestea.

Dar celui care are o intenție reală de îmbogățire, de a fi fericit sau de a avea succes ori iubire, ideea îi va veni asociată cu un sentiment profund pe care îl simte în adâncul inimii și la care tot corpul răspunde.

Există oare vreun om care să nu aibă o intenție? Există un om care are intenții și altul care nu are?
Nu există niciun om fără intenție, căci orice om, indiferent că o cunoaște sau nu, are o intenție.
Dar dacă vrem să facem diferența între ei, putem spune că există oameni conștienți de intenția lor și oameni inconștienți de intenția lor.

Din păcate, 78% din oameni sunt inconștienți de intențiile lor, iar din această cauză majoritatea oamenilor sunt într-o stare de suferință, de boală, în sărăcie, sau au probleme sociale și sentimentale, fiind inconștienți de ceea ce există în interiorul lor, de intențiile lor.

Există deci oameni conștienți de intențiile lor și oameni inconștienți de intențiile lor, dar nu există om care să nu aibă nicio intenție. Chiar dacă acel om zice „Eu nu am nicio intenție”, asta înseamnă că a intenționat să-și blocheze intenția.
Intențiile sunt de două feluri: intenții de care suntem conștienți și intenții de care nu suntem conștienți.

Intențiile sunt considerate precum niște semințe. Orice lucru pe care îl faci în viață se consideră ca fiind prima sămânță, adică intenția ta de a face lucrul respectiv.
Semințele sunt de două feluri: semințe de iubire sau semințe de frică.

Dacă luăm în considerare sentimentele și gândurile oamenilor, vom vedea că ele sunt motivate fie de iubire, fie de frică. Dacă ai făcut un lucru cu drag și fericire, înseamnă că l-ai făcut cu sămânța iubirii, iar dacă l-ai făcut cu teamă și fugă de ceva înseamnă că l-ai făcut cu sămânța fricii.

Deci toate intențiile pe care le avem au la bază iubirea sau frica. Și, ca rezultat final, vei avea rodul iubirii sau al fricii, în funcție de sămânța pe care o sădești.

Intenția motivată de iubire


De exemplu, când cineva spune „Doresc să mă înscriu la facultatea cutare, pentru că această specializare este plăcută, mă simt foarte bine când o studiez și îmi place să o studiez mai mult, să o înțeleg mai bine și să o transmit mai departe oamenilor.”

Intenția motivată de frică


Altcineva alege să meargă la aceeași facultate, iar dacă îl întrebi de ce a ales acea specializare, va răspunde ceva de genul: „Toți frații mei au diplome și nu aș vrea ca oamenii să facă comparație între mine și ei și să zică că eu am doar o diplomă de bacalaureat, iar ei au diplomă de facultate. În plus, unde pot să găsesc în ziua de azi un serviciu? E foarte greu să găsești o slujbă fără să ai o diplomă.”

1) Frica sa de a fi comparat cu frații lui denotă intenția motivată de frică.
2) Frica lui de ziua de mâine indică un sentiment de nesiguranță, prin urmare tot intenția de frică.

Din păcate aceasta este sămânța pe care a plantat-o, iar după 4-5 de ani, când va termina facultatea, va culege ceea ce a semănat, ca rezultat al intenției lui principale de a urma facultatea respectivă, și mai degrabă va întâmpina greutăți în viață sau nu va găsi un serviciu ori pur și simplu nu va termina facultatea. Nu îi va fi ușor, deoarece prima sămânță pe care a plantat-o a fost intenția motivată de frică, nu de iubire.

Poți observa că acest lucru se repetă în orice domeniu – sentimental, conjugal, a face copii și a-i crește, sănătate etc.
Când ieși din casă și vrei să mergi într-un loc anume e necesar să știi care este intenția ta. Ea este motivată de iubire sau de frică? Prin urmare, vei rezolva ceea ce ai de rezolvat cu ușurință și bucurie sau vei intra în aglomerație, vei întârzia și se vor ivi tot felul de lucruri care te împiedică?

Astfel, intențiile noastre interacționează și ne afectează destinul, iar aceasta este profunzimea reală a subiectului intenție.